Cascada și Peștera Vadu Crișului
~

Cascada Vadu Crișului, aflată pe malul stâng al Crișului Repede, este formată dintr-o singură treaptă și are o cădere de 9 m care ajunge într-un bazin săpat în calcar. Baza cascadei are o nișă prin care se poate simți puterea și viteza apei. Urmând cursul superior al apei ce duce la cascadă, ajungem după câțiva pași la intrarea în peștera Vadu Crișului.

Deschisă în anul 1903 prin dinamitarea intrării, peștera a fost iluminată pentru prima dată în 1969. Din lungimea totală de peste 2,7 km, doar 680 m sunt accesibili publicului. Vizita în peșteră se face pe bază de bilet împreună cu un ghid interesant.

Din anul 1955 peștera Vadu Crișului și cascada, cu întregul defileu, au fost declarate rezervație naturală. Cascada poate fi admirată și de cei ce călătoresc cu trenul pe ruta Oradea-Cluj. De asemenea din Vadu Crișului putem ajunge la cascadă fie mergând cu trenul pana la halta Peștera sau pe jos pe lângă calea ferată aproximativ 2 km.

Curioși în continuare?

Vizitați toate atracțiile!